monument

Comuna Cetatea de Balta (Küküllővár - Cetatea Târnavei) se află în jud. Alba, pe DJ 107, între Târnăveni și Blaj, pe malul Târnavei mici. Rezonanțele istorice ale localității sunt numeroase. Chiar denumirea localității sugerează existența unei fortificații, care, la prima vedere, ar putea fi asociată cu impunătorul castel de pe colină. Însă vechea cetate nu mai este vizibila azi, iar ruinele ei nu se află sub castel, ci la Sud-Vest de acesta, pe un teren viran. Teoria suprapunerii celor două clădiri a circulat o vreme în literatura de specialitate, însă a fost dezmințită de cercetările arheologice. (vezi aici)

     Actualul castel datează de la sfârșitul sec. al XVI-lea – prima jumătate a sec. al XVII-lea. Anul exact al începerii constructiei, la fel ca şi beneficiarul, sunt momentan incerte. Construcția se încheie în jurul anului 1624, când domeniul îi aparține lui István (Ștefan) Bethlen de Iktár, fratele principelui Transilvaniei, Gábor (Gabriel) Bethlen de Iktár.

     Castelul are un plan tipic renascentist, constând într-un volum compact, rectangular, fără curte interioară, cu 5 turnuri acoperite. Dintre ele, patru sunt circulare și amplasate la colțuri, și prezintă la partea superioară guri de păcură. Al cincilea turn, alipit uneia din fațadele secundare, are formă octogonală și adăpostește o scară secundară din lemn, frumos conservată astăzi.

    Tipul de plan al castelului de la Cetatea de Baltă se mai întâlnește la reședințele nobiliare de la Gilău, Iernut și Medieșul Aurit, dar în toate aceste cazuri edificiile beneficiază de o curte interioară. Fără curte interioară sunt edificiile de la Sânmiclăuș și Ozd. De altfel, reşedinţa Radák - Pekri din Ozd prezintă numeroase asemănări cu castelul Bethlen-Haller de la Cetatea de Baltă, iar cele două localități se află la o distanță relativ mică una de cealaltă, sugerând că o legătură între cele două clădiri, chiar şi la nivel de concept, nu ar fi imposibilă. 

   Castelul are subsol, parter și etaj. Camerele de la parter erau dependințe sau destinate servitorilor, iar încăperile de la etaj erau destinate locuirii şi familiei nobiliare. Camerele din subsol sunt acoperite cu bolte semicirculare din cărămidă, încăperile de la parter sunt acoperite cu bolți cu penetrații, specific renascentiste, iar incăperile de la etaj sunt acoperite cu bolți de cărămidă așezate între grinzi de metal, sistem de acoperire specific secolului XIX, care a înlocuit, probabil, tavanele casetate din lemn sculptat, pictate de Mathias Veress. Tot la interior se păstrează ancadramente de uși, realizate din piatră, sculptate în manieră renascentistă.

  Scara principală de acces, din lemn, se află în partea din față a castelului și are în capăt o terasă închisă cu tâmplărie de lemn. Scara, împreună cu terasa au fost adăugate ulterior construcției castelului, în secolul al XVIII-lea.

   În stânga porții de acces în incintă se află anexele. Pe marginea colinei se află o capelă, iar la baza colinei, izolat, un fost grânar (care in 2008 se afla în stare de degradare iar în 2011 era aproape distrus).

   Castelul iese din posesia familiei Bethlen de Iktár și în 1785 Gábor Bethlen de Bethlen cumpără de la fisc domeniul de la Cetatea de Baltă, împreună cu cel de la Iernut. Îl vinde în același an fratelui său, Miklós (Nicolae). Acesta renovează castelul între 1770 şi 1773, adăugându-i elemente decorative baroce. 

  Astăzi, în spatele castelului se găsește un fost element decorativ purtând inscripția ''Anno 1773. Arcem hane restauri, innovari et adornari fecit excel. ac. Illus. d. Comes Nicolaus de Bethlen Sacrae S. Reg. Mai. Camerarius status et gubern. act int. consiliarius et per magnum Tranniae principatum thesaurarius regius 1773'' (Nicolaus Bethlen ilustrul conte, camerar regional al statului şi guvernului, consilier şi tezaurar regal peste marele principat al Transilvaniei a poruncit să se renoveze şi să se împodobească acest castel în 1773). E probabil că acest element a făcut parte din frontonului baroc al accesului în castel, element ce apare în imaginile din epocă, dar care nu se mai păstrează astăzi.

   Un alt element adăugat de Miklós Bethlen este blazonul de alianță al familiilor Bethlen de Bethlen și Csáky de Körösszegh et Adorján (soţia sa, Katalin, provenind din această familie), prima având ca însemn heraldic un șarpe, iar cea din urmă un cap tăiat de tătar. Blazonul era amplasat pe faţada principală a porții de acces în ansamblu, aşa cum se poate vedea în imaginile de arhivă.

  Ultimul proprietar din familia Bethlen de Bethlen a fost Márkus Bethlen. Domeniul este vândut de acesta (sau pierdut la cărţi, după cum menţionează alte surse) în a doua jumătate a sec. al XIX-lea familiei Haller, în posesia căreia rămâne până în momentul exproprierii din 1948.

   În perioada comunistă, castelul a avut diverse funcțiuni, până când a fost transformat în secție de șampanizare aferentă IAS Jidvei. Desigur, această conversie a însemnat dispariția pieselor originale de mobilier și a decoraţiilor.

   După 1989, castelul este retrocedat familiei Haller, care îl vândut mai departe familiei Necşulescu, proprietarii Jidvei. Funcţionează în continuare o perioada ca secţie de șampanizare, după care, în 2003, încep lucrarile de restaurare și reamenajare a ansamblului pentru o destinație mai apropiată de cea inițială.

     În prezent, imaginea castelului este asociată cu vinul Jidvei. Este proprietate privată, dar se poate vizita la cerere, contactând compania în prealabil pentru a obţine permisiunea de a vizita. Castelul păstrează atât principalele elemente arthitecturale renascentiste, cât și o parte din cele baroce, datând de la renovarea din 1773. Actualii proprietari au adăugat în plus diverse decorații ce oferă interiorului edificiului un aer medieval. Per ansamblu, interiorul castelului oferă o experiență artistică eclectică, în urma căreia vizitatorul poate simți evoluția de patru secole a acestei clădiri: de la bolţile și ancadramentele renascentiste, la elementele baroce, până la gresia modernă și chiar replicile contemporane de armuri medievale.

ist. Irina Leca