Măldăreşti - Greceanu Contribuie la acest monument

COD LMI
VL-II-a-A-09812
JUDEȚ
VALCEA
ADRESĂ
sat MĂLDĂREŞTI; comuna MĂLDĂREŞTI Vis-a-vis de ansamblul
LOCALITATE
Măldăreşti

FAMILII
ARHITECT
MEȘTERI
FUNCȚIE
ACCESIBIL
CONTACT
ECHIPA
2009: Raluca Zaharia
2014: Alexandru Vârtej
TIP PROPRIETAR
Privat
STAREA DE CONSERVARE
Bună
Cula Greceanu se găseşte în comuna Măldăreşti ca parte integrantă a Complexului Muzeal Măldăreşti, din care mai fac parte Cula Duca şi casa memorială I.G. Duca. Construcţia a fost ridicată pe locul unei clădiri mai vechi, de secolul al XVII-lea, atribuită, prin tradiţia populară, căpitanului Tudor Maldăr. Cula a fost ulterior moştenită de marele paharnic Atanasie, fiul căpitanului, acesta aducând modificări clădirii.
 
Actuala construcţie datează din secolul al XVIII-lea şi a fost construită de jupân Gheorghe Măldărescu şi soţia sa Eva. Clădirea se încadrează în categoria culelor, prin arhitectura specifică cu ziduri groase, goluri de dimensiuni reduse, amprentă la sol de dimensiuni mici. În secolul al XIX-lea, cula trece, ca zestre în familia Greceanu şi este supusă unei prime restaurări, realizată în perioada interbelică de Nicolae şi Olga Greceanu.
 
După naţionalizare cula este transformată în muzeu, păstrându-şi funcţiunea chiar şi după retrocedarea clădirii către moştenitorii familiei Greceanu. Imaginea actuală este datorată atât restaurării din perioada interbelică, întreprinsă de familia Greceanu, cât şi celei ulterioare din anii 1960.